Preț bilet: 30 lei. Biletele se pot achiziționa de pe biletebrasov.ro

Dalma este una dintre cele mai versatile voci din România, cunoscută publicului larg ca vocea cântată a Elsei în varianta românească a filmului Disney Frozen, dar și pentru interpretările din Mary Poppins Returns. A urcat pe scenă în primul turneu național Disney din România, alături de Orchestra Simfonică București, Paula Seling și Florin Ristei, și a fost prezentă în numeroase producții TV, de la Vocea RomânieiTe cunosc de undeva și Eurovision, până la colaborarea de trei ani cu grupul Divertis, unde a fost solistă principală și actriță.

Premiată în 2018 cu distincția „Cea mai bună voce” la festivalul internațional Jazz in the Park din Cluj-Napoca, Dalma propune un univers muzical elegant, spectaculos și surprinzător, în care jazz-ul se întâlnește cu pop și reggae. Cu o tehnică vocală solidă, rafinament scenic și o energie recognoscibilă, Dalma transformă fiecare apariție într-un moment memorabil.